Trupul meu e astăzi luminat de draga noastră lună, doar că acum nu-ți mai țin mâna strânsă, ci un sloi de gheața ce-mi amorțește suflarea. Zăpada se simte atât de rece prin hainele subțiri, suflarea mi-e greoaie, iar o lacrimă se scurge ușor pe obrazul meu drept. Numai vântul cum
Mă cuprinsese așa un dor ce avea să-mi sfâșie și ultimul strop de viața. Durerea din inima mea părea că se lăsa eclipsată de acestă nebună dorință de a te vedea. Cu mâinile mele firave ce tremurau necontenit, apuc cu ușurința de noptieră și cu un ultim răgaz deschid sertarul spr
