Epitaful grădinii
Când ai venit, grădina era piatră, Cu gardul frânt și porțile căzute; Prin crăpături dormeau rădăcini moarte, Și cuiburi goale, de furtuni bătute. N-ai întrebat al cui fusese locul, Nici cine îi
Dacă tu ai dispărea
Dacă tu ai dispărea, Însuși cerul ar să plângă, Te-oi cânta pân te-oi zărea, Eu, te-aș reclădi în stâncă. Am să chem îngeri de
A fost odata ca niciodata
Pic pic pic, se auzâ apa murmurând lovind pietrele reci de pe marginea lacului. Se străpungea printre degetele mele firave creând râuri, mai mici,