Micul meu erou

Și cum priveam picturile din galeria de artă la care fusesem din întâmplare, fermecat de toate acele culorile vibrante ce erau expuse împrejur, observ pe un hol îngust o umbră, iar la capătul holului, o mică oglindă. Cu stupoare și cu pași mărunți mă îndrept către aceasta, iar spre uimirea mea, nimeni nu trecea prin fața ei. Un soi de întrebări răvășeau prin mintea mea, de ce ar fi pusă o oglindă într-o galerie de artă ? Amuzat… îmi răspunde un alt gând „ păi poate vrea vreo damă să-și verifice machiajul ! ”, sau cine știe, poate vreun domn vrea să-și verifice burtica, de a mai crescut, de s-a mai lăsat, însă cine ce știe ce le mai trece oamenilor ăstora prin minte. Ajung în fața acesteia și mă văd, desigur că mă vedeam, doar e o oglindă, însă era foarte curată spre surprinderea mea, iar în colțul stâng de sus observ gravat mic „ micul meu erou ” și ca un imbecil mă holbez în oglindă și mă tot întreb ” da ce erou domnule ?, ce ar trebui să văd ” la care mă așez pe podea și mă priveam adânc în acea imagine statică, în care eram la o vârstă, la care aveam cicatrici, riduri și niște ochi umflați de oboseală. Privindu-mă îmi amintesc de mine, îmi amintesc de acel copil mic, inocent, ce nu știa ce-i aia greutate, ce alerga toată ziua din poartă în poartă iar singura supărarea era o notă proastă de la școală.

Îmi amintesc, da… acum îmi amintesc cum alergam la mama, o prindeam în brațe și plângeam ca să nu cumva să plece vreodată, să mă lase singur, ori să mă certe prea tare și să nu mai vorbească cu mine. Mă văd cum mă îndreptam spre școală cu un ghiozdan mare în spate, prin frig și ploaie, iar mai degrabă spus întuneric, căci nici găinile nu erau treze la ora la care plecam către aceasta.

Iar apoi văd, văd toate acele lucruri care mi-au distrus încrederea în mine, văd toți oamenii care mi-au călcat în picioare sentimentele, îi văd pe toți aceia care m-au trântit jos ori de câte ori aveam nevoie de un sprijin, un umăr căruia să-i spun cât de grea începe să devină viața. Și da, m-am lăsat zdrobit de pământ de fiecare dată când cineva a vrut să facă asta, am fost umilit de oamenii care nici măcar nu-i cunoșteam. Copii sunt niște fiare ! Copii sunt atât de răi și sălbatici încât îmi era teamă să ridic capul din pământ, îmi era frică să privesc pe cineva în ochi.

Da te văd ! Și te-am văzut tot acest timp…

Iar într-o zi, cu un farmec galant, cineva mi-a furat inima, mi-a vândut speranțe deșarte în schimbul sufletului meu, așa cum un diavol te ispitește până ce te câștigă. Mi-a vândut vise iar eu mă construiam zi de zi în jurul acestor vise, deveneam un eu în care ne regăseam amândoi, însă niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap, ca o astfel de ființă, în ochii mei inocentă, avea să mă omoare într-un viitor. Dar până atunci eu am devenit meschin, egoist și prost. Singura mea luptă era să impresionez, cum să fac sa nu devin plictisitor, să nu care cumva să-mi exprim o părere care ar putea avea urmări grave, să nu care cumva să fiu eu, că dacă aș fi fost eu, aș fi îndepărtat totul meu, de mine, iar poate altcineva, va avea, tot ce am eu astăzi. Am urât oameni, i-am urât din tot sufletul meu, pentru că îi vedeam ca pe niște amenințări, cum că mi-ar lua ceva, însă săracii oameni, ei nu aveau nicio vină, pentru că și ei la rândul lor erau mințiți și jucați pe degete.

„ Dar vezi tu eroul meu… vezi tu acum… că defapt tu te-ai vândut ? Iubire e ceea ce purtai tu, pentru că tu ești un erou, tu nu trebuie să urăști, tu nu erai făcut din ură, la baza inimii tale acest concept nu exista, era doar ceva dobândit pe parcursul vieții tale. Ești propriul tău erou, nu ai nevoie de alți eroi în viața ta ! ”

Am avut cuțitul în inimă, se sfârșise tot, tot universul meu decăzuse, iar ce rost mai aveau zilele mele când pun capul pe pernă și ce mi-a fost mai drag m-a înjunghiat.

… M-ai omorât …

„ Inimă dragă da ce s-a întâmplat aici ? Ce-s toate aceste lucruri răvășite pe aici ? ”

Iar într-o seară, când mai să-mi dau ultima suflare… m-am ridicat, iar de atunci totul s-a schimbat. Am învățat cum să gătesc, cum să am grija de mine, să mă iubesc, să mă respect și cel mai important să spun nu.

Iar astăzi sunt aici, privesc eroul care mă privește acum în ochi, iar eroul pe care îl văd astăzi, e demn de respectul meu. Eroul pe care îl privesc astăzi sunt eu, evoluția prin care am trecut și toate lacrimile pe care le-am vărsat pentru a ajunge să mă privesc în ochi. Iar cicatricile după corpul meu și cele din inimă sunt dovada că am fost acolo, am fost uitat și ucis cu sânge rece de unde nici nu-mi închipuiam vreodată. Trădare….

Iar acum prinde-mă de mână, ușile sunt deschise, lumea te așteaptă, micul meu erou.