Nu v-am iubit


“ Nu știu cum s-ar spune iubirii, ori cum ar fi ea simțită, ce povesti fictive au inventat poeții cu toți scritorii, ce au stârnit o mare minciuna în inimile oamenilor ce s-a răspândit ca o ciumă în lume. Ce ia putut determina pe oameni să se încreadă în aceste scriituri, Romeo și Julieta și alte poveşti tragice de dragoste, care oricum toate au avut un sfârșit, însă ambele inimi sfârșeau iar dragostea lor era până în ultima clipă. Însă nu a noastră, a noastră dragoste nu a existat, nu a avut un început şi nici măcar un final. Aş putea să mă mint, să-mi inund ochii cu minciunile dvs care m-au adus la capătul răbdărilor, însă cu ce folos ? “

… și așa m-am ridicat de la masă, sorbind dintr-un pahar de vin roșu și gândindu-mă, închipuindu-mi cum putea fi viața mea dacă eu iubeam cu adevărat și trăiam cu inima această poveste.
În închipuirea mea o mână îmi strangea cu râvnă mâna mea și îmi spunea cu un glas tremurat ” nu pleca, mai stai o clipă, mai respiră o secundă langă mine apoi te poți duce, mă poți lăsa aici în suferință, în întuneric, în necunoscut ”, și cu toate acestea, asta era tot ce voiam să aud, să rămân, să nu plec nicicum de lângă un suflet care nu mă vrea plecat.
Sorb cu patimă din vinul acesta acru, ce devine cu fiecare gustare mai amar, mai dezgustător iar pe obraji îmi curg lacrimi și buzele devin ușor umezite, sărate de acest amar, de minciunile care mi-au făcut urechile să sângereze și inma să plângă. Acesta este mai degrabă o boală incurabilă, ce omorî pe cineva încet… bucată cu bucată, simț cu simț, ca un copac ce-și pierde petalele, iar mai apoi putrezește.

M-am înșelat, și mie tare jenă să recunosc că în ochii mei a fost doar un joc prostesc, am văzut un obiect în loc de o ființa umană ce respiră în același ritm cu inima mea. În acel moment un zâmbet meschin își face apariția în colțul gurii, râdea inima în mine că nu mi-am risipit o dragoste, ci doar mi-am satisfăcut un viciu. Par a fi rece gândind asta, poate în ochii cuiva sunt un alt criminal ce frânge inimi și mai apoi pleacă, însă confesez, greșeală mea nu are iertare, însă nici remușcări nu am…
“ Așa cum un vânător își țintește prada și cu satisfacție își ușurează plămânii de aerul brutal ce iar putea sabota glonțul, tot așa erați dvs în ochii mei, ca de vă iubeam, acum erați la pieptul meu, nu vă lăsam să-mi căutați ochii prin alte feți.
Însă chiar de mă urâți, sunt aici să vă aruncați toate săgețile spre chipul meu, nu voi fugi, frica nu voi avea și nici nu mai tremur, pentru că ați fost doar o aventură. “