dbradac– Și… tu spui să-mi fie frică ?
– Copile, soarbe teama din paharul vieții la fel cum bei dragostea atunci când o ai, poate și mai mult de atât, trage de tine ca de un câine, târăștete precum omizile, iar când ajungi la final, să fii pregătit să zbori precum fluturii. Strălucește ! Vezi tu, se spune din străbuni căci teama nu e bună, căci frica ne omoară, însă sunt pregătit, acum la o vârstă foarte înaintată să contrazic această vorbă, fiindcă teama te pune în stres, iar stresul e benefic, căci ești mereu pregătit să-l înfrunți, ai arme, ai tot ce-ți trebuie, iar de n-ai fi fricos, ai fi un laș, căci lașii fug de a înfrunta pe cineva sau ceva, înainte de a le fi măcar frică.
Lașii sunt acei oameni de care avem nevoie, sunt ființele care te învață să fii puternic, oricum, mai apoi sunt și ăia mai puternici ca tine, care vor da cu tine de pământ, te vor zdrobi fără vreun motiv anume, te vor doborâ doar pentru că ai potențial mai mare ca al lor și le provoci teamă, dar ei nu știu că-ți dau defapt o lecție, îți dau o lecție să nu accepți vreodată ca cineva să-ți ia cuvântul, să ridice mâna asupra ta, ori să râză de tine.
Lumea în care am trăit, în care trăim de când am fost născuți toți, e rea, iar tu trebuie să fii și mai rău cu ea, căci oamenii n-au milă, iar de îți arată milă, fii sigur că vor ceva de la tine, numai cei care te iubesc vor fi buni cu tine, dar ăia care te iubesc cu adevărat, cu inima, nu cu cuvântul. Fie-ți frică copile, temete de umbra ta, fie-ți frică de cel de sus și nu fii nedrept. Niciodată să nu fii stângaci ori șiret, pentru că vezi tu, ăștia șireți nu prea o duc mult, nici nu mor, ei se chinuiesc ca niște javre împotmolite cu holeră, nu-i lasă Ăl de Sus să moară, ci îi ține pentru amuzament, păi tu îți dai seama cât se amuză El când îi vede așa proști ? Îți dai seama cât poți să râzi de un șobolan care pică zi de zi în aceiași capcana pentru șoareci ? Eu unul mor de râs, mă prăpădesc când văd lighioanele astea proaste.
Apoi băiete nici șmecher să nu fii, căci și aia ca toate holerele lumești, e o prostie, fii inteligent ! Inteligența te poartă pe culmile gloriei, pe când, șmecheria te poartă pe gloriile trotuarelor. De ești glorios, ai să domnești deasupra proștilor, ar să vie la tine să-ți ceară îndrumare, de ești șmecher, vei merge la careva pentru îndrumare. Însă și glorios de ești, să ai teamă, să nu te lași controlat de putere, căci vei ajunge să fii condus de ban și ai să cazi în păcat, iar Dumnezeu știe prin ce lagăre ale pierzaniei ai să-ți găsești sfârșitul.
Dar vezi copilul meu, eu abia acum înțeleg cât de cât astea, care nici ele nu-s bătute în cuie, astea functionează pe oameni și atât, să nu încerci să fii puternic în fața universului, căci universul te-a creat iar El te ține viu. N-ai nevoie nici de biserici și nici de preoți neghiobi, mai ales de babe făcătoare de minuni prostești. Tot ce ai nevoie în lumea asta e de răbdare, frică și dreptate. Fii drept !
– Însă, bunicule, voiam a te întreba, de ce tu stai mai mult singur, căci eu nu pot…
– Copile, eu n-am nevoie de greieri să-mi cânte la ureche, n-am nevoie de oameni în jurul meu, am învățat că tot ce căutam pe acest pământ era în mine, am căutat liniște în toxine, oameni și evenimente, însă mi-am găsit adevarata comoară aici. A fi social înseamnă să-ți dai foc singur, n-ai să te descoperi niciodată pe tine și ai să-i urmezi pe ceilalți în drumul spre pierzanie, fii singur, fii un lup singuratic, iar atunci mare le va fi mirarea când te vor vedea atât de fercit. Mergi acolo unde nu merge țipenie de om noaptea, dute în întuneric, lașilor le va fi frică să calce noaptea într-o pădure, dar tu fii curajos, calcă acolo și ai să vezi câte lucruri minunate aduce noaptea. Ea, noapte, a fost creată pentru Zei și spirite, oamenii fug de așa ceva pentru că le e frică să-i vadă, tu să nu te temi, ei își caută erou să-i vegheze, iarba caută lacrimi iar copacii îmbrățișări. Că tot veni vorba de copaci, i-ai văzut ? Ei nu se miscă, n-au nevoie de mișcare, iar de la distanță ții se vor părea triști, însă toate păsările le cântă, vântul îi alină iar ploaia le răcorește inimile.
În drumul tău vei întâmpina mari probleme, regrete, lupte, iar cele mai grele bătălii le vei duce cu tine. Să fii maleabil, să iubești soarele, să apreciezi ploaia, să îngheți odată cu apa, și să-ți scuturi grijile odată cu toamna.
Eu când voi pleca după acest pământ, tu rămâi în urma mea, să-ți faci propriul drum, să iubești o dată, să ai grijă de inima ta. Nu-ți voi lăsa averi bănoase, căci astea pentru mine sunt superficiale, noi din neam am fost eroi, lupi înzestrați cu frică, ne-a plăcut arta, muzica ce ne ridica părul de pe mâini și ne-am încălzit la soare. Singura mea avere pe care ți-o voi lăsa, va fi aceast scris din astă carte, pe care într-o zi o vei strânge la piept și te vei ridica de jos.
