Timpul renaște pentru fiecare om, o dată.

Timpul renaște pentru fiecare om, o dată.

Răceala se instalase pe podeaua neagră, iar sufletul meu înghețase strivind praful tavanului. Trecuse așa de mult timp de când nu mai intrasem în această peșteră unde îmi vibra inima de fiecare dată. Pânze de păianjen sunt în jurul șemineului, praf ce-mi îneacă suflarea, iar sticlele de burbon pe care le-ai așezat tu. Mingea era aruncată într-un colț al sufrageriei, acea minge pe care tu ai umflat-o cu propriul tău sufl, dragostea ta, iubirea ta era încă vie în acest joc de trăire.

Mă îndrept cu grijă, cutremurat către aceasta, iar mâinile tale le cuprind pe ale mele, frisoane treceau prin tot corpul meu, iar părul se ridica tot mai sus. Întuneric, spaimă, dar nu te vedeam, îți simțeam prezența, dar nu erai, ochii mei nu te puteau vedea. Orbeam secundă peste secundă, ochii mei sângeărau de al tău dor, sfâșiată mie retina că nu te zăresc în acest iad cumplit care mai demult părea să fie un rai frumos. Câtă trădare !

Șezând pe fotoliul julit de bătrânețe, ți-am simțit suflarea în urechile mele, ți-am auzit șoaptele tale dulci iar un vârf de cuțit de prin stomac îmi tăiase răsuflarea. Timpul s-a oprit, iar cu ușurință pot număra toate scamele ce se prevăd prin aerul clar, ochii mi-s frânți, iar venele par să-mi pocnească. Un țâuit îndepărtat mă determină să expir tot acest amor otrăvitor, iar așa cum le e stelelor să sclipească în noapte, așa radiez și eu dor peste tot.

Așez dor pe pardoseală, culeg dor de prin dulap, miros dor de prin cameră, arunc cu dor peste al tău portret.

Trăgând de un sertar, cu mâhnire că n-am să te mai am, un bilet așezat într-un ghiveci de pe șifonier îmi atrage atenția. Mie teamă să-l iau, mie frică să nu care cumva să mor de inimă aici și acum, nu că dacă aș fi murit ar fi fost vreo tragedie, nu că aș fi lipsit cuiva, nu că ți-aș lipsi ție, însă teama de a te citi, mi-e că îmi rănește inima și cum aș putea să mor urând un mort?

Tic tac, tic tac, tic tac… ceasul bate, iar eu bat odată cu el pasul pe loc, crezând ca-r fi mai bine să cobor după scaun și să plec, să merg în lume, să mor fericit, să nu te am pe tine. Mor încă odată și pun mâna pe ghiveciul din sticlă, prind în agonie biletul și lacrimile încep să curgă spălându-mi păcatele că te caut aici. Mă cobor în jos repede pun mâna pe un chibrit, aprind o lumânare și mă așez pe fotoliu, că de-ar fi să mă omoare ultimul lucru care mi-a mai rămas, să mor aici în flăcări, să mor stând jos pe spate.

„ Dragul meu necunoscut,

Nu pot să am un început plauzibil în scrisoarea mea, știi foarte bine că toate începuturile mele sunt prost începute, însă aș vrea să-ți spun că deși eu aici nu mai sunt, iar casa poate pare pustie, florile ofilite iar liniștea te duce cu gândul la o melodie tragică, să știi că mă găsești acolo, exact acolo în inima ta, căci iubirea mea va dăinui etern acolo, nu a fost iubire din viața asta, fiindcă noi ne iubim din alte vieți și așa ne alergăm unul pe celălalt în fiecare viață fără final. De am sta unul lângă celălalt am trăi fericiți până la adânci bătrâneți, însă nu putem avea acest final, de asta trebuie să alergi după mine până mă vei găsi, iar eu voi alerga după tine până când Cel de Sus va spune stop. Nu ne putem rezuma doar la acest final tragic în această lume.

Îți mai aduci aminte tu când îți spuneam eu că mi-aș dori să mor înaintea ta ? Că n-aș putea să sufăr după pierderea ta, nu această suferință, ei bine uite că acum știu de ce, acum știu că acest lucru l-am mai făcut odată, în altă viață te-am părăsit trupește de teamă că în următoarea viața nu te-oi mai găsi. Dar lasă asta, poate pare nebunesc ceea ce eu îți scriu, însă mergi cu grijă la geam și privește prin acesta cu oamenii sfârșesc la adânci bătrâneți, cum ei consumă iubirea lor pe acest pământ ca în cealaltă viață să poată începe din nou, să plece de aici cu inima împăcată, cu sufletul gol. Nu mă pot pierde în acest gol negru fără capăt, nu te pot lăsa în acel moment, tu trebuie să mă ții în suflet, în inimă și-n minte așa cum ai făcut-o și până acum, iar cel mai important e să mă ții de mână în fiecare seară, căci eu sunt lângă tine iar tu lângă mine ”

La aceste lucruri citite de către mine, senzația de cădere în gol se adâncește, gust amar stă pe limba mea că nu pot să-i răspund acum. Tragic și amărăcios e acest joc, însă fără el, eu, poate iubeam din nou pe altcineva acum. Așa iubesc din nou aceeiași ființă la nesfârșit.

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r