Omul de tinichea

Omul de tinichea

Un cavaler privește-ngenunchiat apusul,

Umil sau poate de un fapt uimit.

Alături stau știrbite spada și scutul,

Mult încercate-n bătălii, ce le-a dorit.

 

 

În pumnul său aprig strânge cu înverșunare,

Un ram bogat de laur, dar frânt.

Obrazul deformat de-o grea încrâncenare,

Ascunde înc-o lacrimă într-un mormânt.

 

 

Cu ochii stinși, printre ruini adormite,

Scrutează-n orizont noi crește de granit.

Din glasul ce-a cutremurat cetăți vestite,

Desprinde sec acum, un scâncet prăfuit.

 

 

”E prea târziu să-l mai ajungi pe Soare,

Și ai să mori pe-acest grăunte de nisip !

Te-ai înșelat iubind doar cele trecătoare.

Bătrân nebun, rămâi o față fără chip !”

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r