Un cavaler privește-ngenunchiat apusul,
Umil sau poate de un fapt uimit.
Alături stau știrbite spada și scutul,
Mult încercate-n bătălii, ce le-a dorit.
În pumnul său aprig strânge cu înverșunare,
Un ram bogat de laur, dar frânt.
Obrazul deformat de-o grea încrâncenare,
Ascunde înc-o lacrimă într-un mormânt.
Cu ochii stinși, printre ruini adormite,
Scrutează-n orizont noi crește de granit.
Din glasul ce-a cutremurat cetăți vestite,
Desprinde sec acum, un scâncet prăfuit.
