dbradac”Am fost înșelat de gândul că sunt un norocos, dar viața cu lecțiile ei interminabile mi-a arătat exact contrariul. Poate am greșit eu undeva ori n-am acordat destulă importanță lucrurilor, oamenilor și a tot ce iubesc. Mă sufocă gândul că pierd tot ce-am avut, că usuc fiecare plantă cu atingerea mea rece și fac fiecare ființă ce respiră să suporte dureri cumplite…
E trist… Afară e rece și privesc pe geamul oglindit de o rază de soare ce abia străpunge un nor înfricoșător. Nici soarele nu vrea să încălzească acest trup plin de gheață, rece ca prima zi de ianuarie. Mi-am închinat viața celor trecătoare și am trecut și eu odată cu ele. Puterile mi s-au dus, văzul și auzul nu mai sunt ca odinioară, iară fața mi s-a încrețit…am îmbătrânit.
Tot ce-am atins o viața întreagă s-a făcut scrum în palmele mele și cenușă în ai mei ochi. Tare greu îmi mai e să mă ridic și tare reci îmi mai sunt palmele. Îmi tremură inima că n-am putut ține nimic lângă mine, sa ales prafu de tot ce-am iubit sau poate n-am iubit îndeajuns.
Până la urmă ce e iubirea că nici asta nu știu cum e, parcă e doar un cuvânt…am avut impresia că nu demult însemna mai mult de atât, dar m-am înșelat și cu asta. Am crezut că-s bogat, dar sunt foarte sărac, atât de sărac încât și pământului îi e scârbă de mine, că n-am fost în stare să am nimic de-a sufletului, am avut doar de-a societății.
Și m-am dus, iară inima mie înghețată, la fel ca geamul încrestat de ger, căci iarna a venit și parcă ea mă poate înțelege, mai bine decât m-am putut eu înțelege vreodată.”
