Oriunde te-ai afla, acolo sunt şi eu.

Oriunde te-ai afla, acolo sunt şi eu.

Numai vuietul înspăimântător al copacilor a mai rămas, treaz în simțământul meu, aerul rece ce-mi înroșește obrajii și zgomotul apei ce apasă tot mai tare pe al meu suflet. O să mă ofilesc ca orice trandafir rupt din a sa rădăcină iar atunci îmi voi ține inima în mâini și îi voi da drumul către bolta cerească, cum e sortit fiecăruia.

Îmi iau desaga și cu pașii mei mărunți, ce nu lasă urme pe nisipul înghețat, îmi continui drumul către tine, în fiecare seară. Puterile mi-s slăbite și mersul meu pare tot mai îngreunat de această cumplită durere. Îmi țin cu putere, cojocul cel gros, în fața vântului aspru și e întuneric, calea nu o mai pot vedea, însă mă ghidez după simț, cum le e sufletelor dat. Fața mi palidă, buzele mi-s asprite iar respirație mi-e greoaie, am îmbătrânit pe acest pământ trist, pe care l-am colindat în lung și-n lat în fiecare seară.

M-am oprit la scoarța unui copac putred, numai câteva frunze îi mai ramase pe vârful unei crengi, toate celelalte îl părăsise. Scoarța sa tindea să cadă, rădăcinile sale pocneau în ai da drumul să cadă, vântul îl împingea tot mai tare… De fiecare dată când trec pe aici, mă opresc, lăsându-i o îmbrățișare puternică, noi știm cum e să-ți fie numărate clipele aici.

Cu mâhnire îmi continui drumul pe strada ce-a dintâi, presărată cu cel mai dur pietriș, unde picioarele mi-s frânte cu fiecare pas pe care-l fac. În această seară, nu mai pot contempla cu razele lunii, s-a ascuns după norii tulburați, parând că timpul meu se stinge. Teama mă copleșește, că nu o să mai am timp  să ajung la tine în ultima sară.

Din îndepărtarea morbidă, zăresc lumina incandescentă de la o casă și cu pași repezi mă îndrept către aceasta… sute de becuri colorate pâlpâiau în ritm cu inima mea, iar pe fața, îmi apăruse un zâmbet ce nu credeam vreodată că o să-l mai înfățișez odată cu inima. M-am așezat dezolant pe pământul rece, zărind pe geam o ființă plăpândă ce cânta cu ardoare la clapetele unui pian dimpreună cu fiica ei, pare că era portativul Rivers flow in you, dar n-ar fi contat atât de mult ce ar fi cântat, însă totul părea magic, nu mai voiam să plec, aș fi ascultat întreaga noapte cântările acelei creaturi, însă timpul trece, iară eu trebuie să ajung la tine.

După ce trecui de un râu și urcai la deal, zăresc acea casă. Cu o fundație voluminoasă și o scara de lemn așezată în fața acesteia, părea și mai anevoios drumul către tine. Aici pare pustiu, de parcă nimeni nu mai atinsese pământul ce o înconjoară. Cu grijă deschid ușa iar căldura dezmorțește cu rapiditate trupul meu ostil de frig. Îmi lăsa-i traista la intrare, iar cu mâhnire deschid ușa, cu teamă în inimă, că nu te voi mai găsi aici… De pe patul de lemn auziși o respirație greoaie, iar sufletu-mi oftă grav, că după atâta drum presărat cu încercări, te găsesc pe același pat, ca în fiecare sară.

Pentru o secundă am crezut că nu ești aici, m-am temut de toate cele moarte, în drumul spre tine, crezând că îmi voi da ultima suflare la trunchiul copacului. Am fost cuprins de teamă la marginea râului, că voi cădea victimă vremi și nu voi ajunge la tine în siguranță, să mă așez la căpătâiul patului și cu mâna mea să-ți mângâi fruntea. Îmi e teamă să nu-ți tulbur visele ori somnul, căci eu vin cu gând curat, nu aș putea veni, dacă nu mi-ai da voie. Durerea mea e letală, dar o pot suporta, fiindcă aici eu îmi găsesc liniștea, totul prinde culoare când privesc pe fereastră, însuși norii fac vedere către luna noastră, iar aceasta pătrunde ușor pe fereastra încrustată de ger. De vei pleca departe de locul nostru, eu voi rămâne un scurt metraj în memoriile tale, însă cu dor, te voi aștepta acasă, așa cum te-am așteptat mereu.

Cu tandrețe îmi scot mânușile albe din desagă și încep să apăs fin clapetele pianului, la fel cum am cântat întâia oară. Șuvoaie de lacrimi se varsă pe acesta, căci e o declarațiune a însuși simțului meu, pentru simțul tău. Mi-ar fi drag să îmi privești îndemânare cu care îți cânt în această seară, aș fi împlinit să vii aici să cânți cu mine și să-ți arăt tot ce am învățat de când tu ai adormit.

„ Trezește-te, mă rog ție, scoală-te din vis și îndreaptă-te către pian, vin să cânți cu mine, nu mă lăsa să termin acest cântec singur. Dă-mi un semn că nu-s singur, arată-mi că fredonezi ceea ce eu îți cânt, oftează, de-ți vine greu să mă asculți… ”

….. Lipindu-și mâinile se auzi un oftat puternic, iar atunci zâmbetul meu se amplifică, simțeam cum o să se trezească și o să cânte cu mine, nu sunt singur ….

Încerca-i să măresc ritmul, poate poate se va trezi și va veni lângă pian, să cânte cu mine… dar poate nu sunt îndeajuns de bun să trezesc această ființă, să-i arăt ca nu am plecat niciodată… că sunt aici…

 

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r