Verigheta e simbolul fidelității și a iubirii eterne, deși ”leagă” iubirea dintre două inimi care ”bat la fel”, rămâne doar un obiect ce demonstrează în fața societății un fel de legământ față de cineva pe care iubești.
Ei bine verigheta poate veni și fără iubire la fel cum iubirea poate veni și fără verighetă, dar dintr-o unificare a celor două poate ieși dragostea adevarată.
Nu sunt adeptul divorțului sau dacă ai rămas vaduv/ă să te recăsătorești ori să ai relații. Nu înțeleg de ce te-ai grăbi în fața altarului dacă ai dubii și nu știi cu exactitate dacă faci bine sau nu. Aici nu e vorba de păcate sau de jurăminte, după cum ai observat nimeni nu a murit dacă și-a încălcat cuvântul, mă refer strict la promisiune, la decizia ta, pentru că nu e una ușoară, e greu pentru ambii. De ce ai promite că vei fi la bine și la rău când în inima ta e în dubii ? De ce te-ai minți și te-ai păcăli pe tine ? O persoană care merge în fața altarului și după câteva luni, ani sau după deces (Doamne ferește) își încalcă cuvântul (jurământ sau cum vrei să-i spui) e un nimeni. Detest divorțurile, urăsc ipocrizia și mai ales mă plictisesc fața celora care îmi vorbesc despre tainele vieții când ei au călcat strâmb, cuvântul lor. Dacă ai nesiguranță nu întreba în stânga și în dreapta pentru că oamenii îți vor da sfaturi, decizia e a ta, discută cu tine, dacă ești un om pregătit să faci un asemenea pas sau nu. Ai constatat că a fost o greșeală și ca o curvă feminină sau masculină, după caz, îți găsești scuze ”oamenii greșesc”, gândeștete că ai avut tot timpul din lume să meditezi asupra acestei decizii și totuși te-ai grăbit. Aș putea să-ți dau 100 de exemple că asta nu e o greșeală ci e ipocrizie. Dacă ai greșit, rămâi și luptă, conformează-te cu ideea că nu trebuie să renunți, nu există ”renunț” într-o căsătorie…în relații poți renunța oricând îți vine chef. Nu te uita în stânga și în dreapta să dai exemple de oameni de succes care au avut 5 căsători, la fel ca si aceia, ești un nimeni.
Să lupți până la adânci bătrâneți aia nu-i frumusețe aia e moarte, îți moare sufletul și inima privind că ai rămas a ”nimanui”, ca din tot, a mai rămas materiale și o nenorocită de verighetă care nu demonstreză nimic, nu are nimic în ea, tot ce ai e sufletul în care ai strâns o viață… iubire.
Câteodată iubirea e simplă ca o plantă a unui copac, altădată e vorba de ceva mult mai măreț, complex, ce te va depăși. Te vei uita în urmă și în față fără să știi unde ești, ce ai strâns, încotro să te îndrepți. Dar iubirea adevărată e acolo, mereu te luminează și te scoate din mocirlă, iar când te uiți de sus, parcă nici n-ai fost în asemenea situație.
Dragostea e mai complexă decât o verighetă pe deget, adevărata iubire nu se demonstrează printr-un cerc cu valoare infimă, ea este demonstrată de fapte, tandrețe, lucruri mărunte ce pot fi mărețe daca sunt privite din perspectiva corectă. Nu poți privi lucrurile mărunte cu ochii, și nici cu inima, ele se simt, undeva în corpul nostru, pe șira spinării, prin degetele ce tremură, prin emoții și o chestie prin burtă, care sigur nu e de la shaorma și nici de la foame.
Poți păcăli oamenii, îți poți păcăli inima, dar sufletul niciodată nu-l vei putea păcăli, te va conduce mereu către ce vrea el, nu către ce consideri tu ca e bine.
Poți eșua iubind, dar niciodată nu poți eșua în dragoste adevarată.
Nu lăsa ura de moment, supărările să îți strice ce tu ai construit cu inimă, fii un om puternic, iartă atunci când trebuie și ascultă mereu, doar ascultă nu vorbi.
