”Ai fost vreodata îndragostit? E oribil nu-i așa? Te face atât de vulnerabil. Iți va deschide pieptul și inima ca cineva să intre acolo înăuntru ca mai apoi să te distrugă. Ai construit atâtea ziduri, ai construit o întreagă colonie de arme, ca nimic să nu te rănească, dar acea persoană proastă, fiind cu nimic mai diferită de alte persoane, intră în viața ta stupidă.
Îi oferi o bucată din tine. Nu ți-o va cere. Va face o prostie într-o zi, sarutându-te sau privindu-te adânc, ca mai apoi viața ta sa nu mai fie sub controlul tău. Iubirea ia ostatici, va intra prin fiecare venă și va face inima să pulseze cum n-a mai facut-o. Te va mânca de viu și te va lăsa plângând în întuneric începând cu o frază ”poate ar trebui să fim prieteni”, o frază scurtă ce-ți va pecetlui inima în mii de bucăți, iar adevărul e ca nici prieteni nu rămâneți, e doar o formă de a masca durerea.
Iar acestă durere nu este doar în imaginație, nu va fi doar în minte, te va măcina prin tot corpul.
Gândul că altcineva îți va aduce zâmbetul pe buze și te va face să iubești e devastator, mă ucide ideea că ai putea să privești pe altcineva cum am fost privit eu. Nu te pot compara cu nimic și nimeni, e trist și rece timpul…
Mi-am dorit să nu te fi întânit niciodată iar atunci nu mai era necesar să te impresionez, nu mai era nevoie să te iubesc, nu mai eram rănit. Nu era nevoie de durere sau lacrimi, nici de promisiuni uitate și nici de îmbrățișări respinse.
Nu sunt și nu voi fi supărat pe tine, vreau doar să-ți pese. Îmi pare rău că te caut, îmi pare rău că îți ia prea mult să răspunzi, mă întristează. Îmi pare rau că am spus lucruri care te-au enervat. Îmi pare rău că încă îmi lipsești.”
