Pe cât mi-e de înghețat trupul, pe atât de caldă mi-e inima

Pe cât mi-e de înghețat trupul, pe atât de caldă mi-e inima

Trupul meu e astăzi luminat de draga noastră lună, doar că acum nu-ți mai țin mâna strânsă, ci un sloi de gheața ce-mi amorțește suflarea. Zăpada se simte atât de rece prin hainele subțiri, suflarea mi-e greoaie, iar o lacrimă se scurge ușor pe obrazul meu drept. Numai vântul cum suflă prin iarba uscată e pe fundalul acestui cântec trist, în care draga mea inimă, încetul cu încetul își măsoară fiecare porție de bătaie în pieptul meu.

Sunt înghețat, iar de aș da ceva pe lumea asta, ți-aș da ultima mea suflare doar a te vedea zâmbind. Însă de ți-aș cere ceva, ți-aș cere să mă lași aici să mor. Inima mi-e prea plină de durere, pentru a mai face loc unui gram de fericire. Totul pare să se întunece în ochii mei, pare că sunt lipsit de puteri. Sunt prea obosit în a mă ridica de jos, nici de mi-ar da cineva toată puterea din lume, n-aș mai ridica un deget de aici. Lasă-mă să-ngheț !

Și tu dragă lună, pare tare rău că a trebuit să te împovărez cu tristețea mea. Nu mai am glas cât ți-am vorbit în fiecare seară, iar de durerea mea ce aș mai putea spune… Însă tu draga mea, să ai grijă în astă noapte și în fiecare sară de toate inimile ce ies în ați vorbi, fie-ți milă de durerea lor, că nu văd altă durere mai mare ca cea când nu mai ai speranță pentru inimă. Ce rost au toate frumusețile, cât plec capul pe pernă gândindu-mă că în fapt nu am nimic ci sunt zdrobit, gol și trist. Cu câtă sudoare strâng oamenii lucruri mai frumoase, mai aurii și mai scumpe ca să ajungă în pământ făr’ a știi ce-i aia iubire, fără să știe cum e să-l iubești chiar și pe cel ce te-ncurcă tot timpul, în a mai avea răbdare și cu ce-i înceți, căci în fond, tot ce rămâne e doar un suflet cald ce a fost prezent aici, acum.

Iar Ție, Doamne, îți las o lacrimă, căci asta e tot ce mai am. Te-aș ruga pe Tine în această seară, înainte de a pleca, de lângă toate locurile unde am călcat cu inima, să ai grijă de ce iubesc, să lași pământ sacru cel ce e la îndepărtare, stelele și luna să lumineze mereu în reflexia apelor, iar pădurea să rămână locul nostru de odihnă. Îți cer iertare că am eșuat, pare tare rău că din atâta iubire am rănit o inimă frumoasă, că nu m-am născut perfect în această lume, fiind defect din fabrică pentru tot ceea ce iubeam.

Am rezistat cum am putut eu mai bine, dar Tu trebuie să înțelegi că sunt om, nu m-ai făcut nici din oțel și nici din titan, m-ai construit din pământ, mi-ai pus o inimă în piept ca să am viață și un suflet pe undeva ca să pot vedea ceea ce ochii nu pot. Nu am primit nici instrucțiuni cum să-mi ascund inima de pietrele din jur și nici diferența dintre bine și rău nu prea am înțeles-o. Îmi pare rău că a trebuit să-ți vorbesc direct în fiecare seară, dar e dreptul meu să fiu aproape de tine, nu de niște table ori lemne așezate-n casă. Of ce nepoliticos sunt, îmi cer iertare ție, dar am obosit, dă-mi somn aici pe pământul rece, iar de mă voi trezi, spune-mi că totul e bine.

Iar pentru tine copile, ce-mi citești durerea, șterge-ți lacrima și fă ceva, fii tu demn de laude, ridică-te din mocirlă și mergi acolo unde inima te duce, nu-ți fie teamă, că nu e nimic mai înspăimântator ca durerea de inimă. Las să-ți fie mintea dușman decât să te lupți cu ceea ce te definește. Lasă-te purtat de inimă, iar cu sufletul să atingi ce mâna nu poate atinge. Iar de vei ajunge ca mine, să nu-ți fie teamă, Doamne Doamne, îngerii și toate lucrurile bune sunt acolo prezenți, doar să nu-ți fie frică să-i vezi.

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r