E xistă un punct inițial al vieții, acela fiind nașterea, toții copii fiind născuți la fel, iar ei semănând izbitor. De asemenea există și un punct final, moartea, oamenii găsindu-și sfârșitul în diferite moduri dar totuși punctul este tot final, tot moarte se numește.
Toate drumurile duc într-o singură direcție, de la nevoile fără de care n-am supraviețuii până la mofturi și extravaganțe. Tind să cred că între viața și moarte mai există un punct cu aceiași intensitatea ca nașterea și sentimentul morbid numit moarte. Nașterea nu ne-o amintim dar frica fața de moarte da, însă frica față de a trece dincolo într-un ”x” nu o simțim la o intensitate foarte mare, este doar un sentiment de frica mai intens.
Există si punctul ăla de mijloc, când te îndragostești…simți viața la intensitatea maximă uneori, iar alteori simți că trăiești anost fără ea. Când ești amator pe drumul acesta ți se va părea că toata lumea îți stă în cap și nimic nu îți merge. Iar când ți-ai făcut temele vei știi cum să procedezi și să acaparezi situații limită, care desigur te vor face să te simți, ca la naștere ori la moarte…
Nicio rană fizică nu doare mai tare decât cele sufletești, nimic nu e mai cumplit decât să fii rănit.
Oricât am încerca în viață să ocolim drumuri doar să nu ajungem în situații limită, vom ajunge întodeauna într-un singur punct, în acel punct în care ne naștem, iubim și plecăm altundeva.
