dbradacDacă iubim o persoană doar atunci când se comportă în funcţie de idealurile noastre, aceea nu este dragoste.Chiar şi într-o familie iubitoare, fiecare trebuie să-şi trăiască propria sa viaţă. Cei care te iubesc cu adevărat vor renunţa la dorinţele lor în ceea ce te priveşte, dacă acestea nu rezonează cu tine.
Este bine să luăm în considerare efectele acţiunilor noastre asupra celorlalţi şi să nu le facem rău, însa nu putem întotdeauna să ţinem cont de dorinţele lor sau de modul în care se raportează la ceea ce facem.
Fiecare om este responsabil de propriile sale acţiuni şi de propria sa viaţă. Nu eşti responsabil de opiniile altcuiva, iar ei nu au niciun drept să ţi le impună. Iubirea adevarată înseamnă libertate şi acceptare.
Dragostea de viaţă a mamei este la fel de contagioasă pentru copil ca şi anxietatea ei.
Ambele atitudini au un efect profund asupra întregii personalităţi a copilului.
Pentru ca să poată să-i insufle copilului ei dragostea de viaţă şi fericirea de a trăi, o mamă trebuie să fie o persoană fericită, senină şi care arată bucurie pentru viaţă.
Este necesar ca o mamă să-i insufle copilului dragostea de viaţă şi nu doar dorinţa de a rămâne în viaţă.
Unul dintre cele mai frumoase daruri ale vieţii este intâlnirea dintre două fiinţe care se îndrăgostesc. Cât de minunată pare atunci lumea, totul este «roz», putem să trăim aproape fără somn şi mâncare, avem mereu un zâmbet pe buze şi fluturi în stomac.
Apoi, încet-încet, se întâmplă ceva… apare teama că am putea să-l pierdem pe cel/cea care ne provoacă aceste trăiri, apare posesivitatea, gelozia, simţul proprietăţii, dorinţa de a-l controla pe celălalt şi de a-l ţine mereu lângă noi. Toate aceste trăiri provin, de fapt, dintr-un egoism profund şi neîncredere în sine.
«Unde eşti?», «ce faci?», «cu cine eşti?», «când vii?», «îţi interzic să…», «n-ai voie să…», «dă-mi parolele tale de facebook, email etc». «Dacă nu mi le dai înseamnă că ai ceva de ascuns», angajăm detectivi, punem microfoane, facem crize, căutăm să găsim “dovezi” prin care să-l învinovăţim pe celălalt şi astfel să avem şi mai mult control asupra lui/ei…
În aceste condiţii, nu mai poate fi vorba de dragoste, «fluturi» şi trăiri «roz». Indrăgostirea este înlocuită de frustrare, furie, nemulţumire, expectanţe negative, teamă… şi, astfel, moare pe zi ce trece…
Distrugem dragostea din cauza egoismului, nu îl respectăm pe celălalt şi faptul că este o fiinţă liberă şi este alegerea ei să stea (sau nu) cu noi, iar apoi ne plângem şi suferim «din dragoste», însă de fapt suferim din cauza ego-ului nostru.
Pentru ca relaţiile acestea care încep atât de frumos să poată rezista în timp este nevoie să le abordăm într-o altă manieră. Să-i acordăm celui de lângă noi libertatea să decidă «de bunăvoie şi nesilit de nimeni» să stea în această relaţie, să îl atragem cu cele mai frumoase valenţe ale personalităţii noastre şi nu prin control, crize de gelozie, manipulare şi şantaj emoţional. Astfel, căsniciile noastre ar fi mult mai fericite, relaţiile mai durabile şi mai armonioase şi viaţa, în ansamblu, ar fi mult mai simplă şi mai senină.
«Simţul posesiei şi gelozia înrobesc spiritul. Sper că va veni timpul când nici bărbaţii, nici femeile nu vor mai fi tiranizaţi fiecare de slăbiciunile celuilalt.» I. Yalom ”
Extras din: Ursula Yvonne Sandner
