Dă-mi tinerețe să pot atinge luna…

Nimic nu poate fi greu sau imposibil, nici când vine vorba despre ați ajuta semenii până la a atinge inimile din jur, până la vârful de munte pe care vrei să urci să privești orașul în care ai crescut, ori luna care strălucește. Suntem așa de naivi, noi tineri copii ce ne aruncam tinerețea prin locuri fără valoare, în loc să simțim fără să gândim, să ascultăm fără a avea un argument, să simțim cuvinte și să privim cu inocență, să avem ochi pentru tot ce înflorește în jur, pentru tot ce prinde viața iar mai apoi moare, noi.

Ne-am otrăvit inimile cu tristețea altora, căci ne este impusă în fața ochilor în fiecare zi. Ne identificăm în lucrări cinematografice și în muzică, în loc să ne descoperim pe noi înșine, pe adevăratul eu, cel care mai trage din când în când câte un zâmbet. Suntem forțați de mici copii să învățăm istorie, despre oameni victorioși, mândrii și puternici, însă aceste gânduri sunt ale altora, despre cum s-au omorât, s-a vărsat sânge peste tot, urlete și chin din cauza unor oameni nebuni care au omorât din plăcere, nu pentru a apăra ceva, căci în fond, de eram acum sub conducere germană, era mai bine. Privește animalele, ele sunt mult mai inteligente decât ai crezut tu, ele nu-s proaste, nu există așa ceva în lumea lor, ele se bazează pe instinct, ele omoară pentru hrană și atât, iar de luptă, nu o fac din plăcere, însă noi oamenii, omorâm oameni, vise, speranțe din plăcere, suntem malefici.

Grabă, suntem atât de grăbiți căci nu avem timp să tragem o gură de aer, ne lăsăm conduși de minte în loc să o conducem noi pe ea, ne obosesc gândurile care sunt împrumutate de la alții, e ca o epidemie ce ne-o transmitem unii altora, iar în secolul nostru e și mai ușor să ne umplem de epidemii, prin cablu. Alergăm, luăm decizii fără a le gândi cu inima, le trecem doar prin filtrul minții, iar apoi ne trezim dimineața triști, pentru că nu e ceea ce voiam noi, pentru că am lăsat mintea să decidă pentru noi.

Suntem plini de otravă, răutate, indiferență și o răspândim tuturor, le dăm la toate sufletele inocente sfaturi despre viață, cum că e greu și că te schimbă… NU ! Nimic nu e greu pe acest pământ, nimic nu e imposibil, iar tu nu te vei schimba niciodată, n-ai cum ! Tu ești tu, ești unic, n-ai nevoie de sfaturile altora cu privire la viața ta, ai o inimă pe care o poți întreba ce dorește, ai destin și aspirații, dorințe, folosește-le, nu trebuie să te lași otrăvit de tristețea altora, ei au fost mai puțin inteligenți, asta nu înseamnă că și tu trebuie să fii la fel.

„ Pe cât de multe credeam că știu, pe cât de mult credeam că am control asupra mea, de fapt nu știam nimic, iar mai presus de orice, n-am nevoie să știu nimic. Am nevoie să-mi ascult inima ce dorește, să simt vântul, ploaia, sunetul păsărilor, de asta am nevoie. E ciudat, dar atât de magic, trebuie doar să deschizi ochii. ”