Uneori oamenii trăiesc momente apocaliptice, dar nu-i bai

Uneori oamenii trăiesc momente apocaliptice, dar nu-i bai

”Nu-mi amintesc exact cum am ajuns aici dar tot ce știu e că doare, un gol în stomac, fără vlagă, parcă nici soarele nu mă mai încălzește. Nu-i nimic de făcut, de reparat ori vreun regret, nu-i nimic, e doar un vid, un punct așezat pe o coală albă prin care pot trece linii infinite, e doar…un punct negru singur, ce-l străbate infinitul matematic”

Momentele apocaliptice pe care le știm prea bine, dar de fiecare dată când dăm cu pieptul de ele pur și simplu ne pierdem, parcă n-am mai fi trăit așa ceva în trecut. E simplu, un punct matematic cu o infinitate de posibilități însă e greu de ales unde am putea arunca ce-l de-al doilea punct pentru a avea o cale.

”Îmi amintesc că eram în bucătărie foarte vesel și găteam pe acordurile muzicale ce veneau din dormitor. Gustam acid din paharul cu vin de lângă cuțit și mă învârteam după legume iar în acel moment privind înghețat pe fereastră am scăpat paharul. Vinul se împrăștiase toată podeaua însă eu rămăsesem țintuit pe fereastră. Am simțit așa o senzație de singurătate și de monotonie încât am rămas complet blocat, de parcă nu mai aveam control asupra propriului corp. Nu știu la ce mă gândeam dar știu exact ce simțeam. Eram singur și parcă eram captiv în acea casă, totul părea morbid și fără sens, eram speriat. Am alergat către dormitor cum nici la maratoane nu se aleargă, am deschis dulapul și mi se tot infiripau scenarii sinistre în fața ochilor, mi-am tras un rand de haine mai groase și am alergat afară fără a mai privii în urmă…”

Parcă nici nu te gândești când poți fi lovit de un gând ori cât de tare te poate afecta. Tu ce vrei ?

”Am alergat către cea mai aglomerată zona a orașului, mă izbeam umăr în umăr cu ceilalți și totuși eram speriat de moarte, îmi era frică de mine, eram speriat de a rămâne în preajma mea. Îmi amintesc că suna telefonul iar eu în viteza scoțand-ul din buzunar acesta a cazut, nu m-am mai uitat dupa el, am continuat sa alerg contra vântului foarte rece, eram înghețat, nu știam încotro mă îndrept, dar alergam…”

Și am crezut că sunt puternic, mi-am alimentat gândul ăsta mereu și n-am cedat niciodată nimanui. Nu am trecut peste încă mai resimt frica, încă sunt speriat că voi rămâne singur dar încerc din răsputeri să umplu aceste goluri.

”La un moment dat m-am oprit și nu știam de ce ori de cine fug, m-am oprit și parcă totul dispăruse, în acel moment chiar am crezut că sunt nebun, nu mă puteam înțelege, nu puteam percepe cum să înnebunesc eu așa deodată?”

Singurătatea e rece și urâtă dar odată ce te obijnuiești devii foarte selectiv cu cine vrei să-ți petreci timpul.

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r