Furtunile se dezlănțuie, vântul bate cu putere, crivăț, roșu, pământ sub tălpi, arde, mâini, ochi, obraji, ceață, frigul aprig, îngheț, gura ta, brațele tale, ochii tăi, privirea mea reflexie pe chipul tău, cald, iarbă, copaci, ochii mei, lacrimi, zâmbete, inimă, bătăi, apă, albastru, atingere, inima mea, a ta și luna.
Locurile de acasă, liniștea, pacea și toate toate toate cele vin.
Eram sărit după fix, stricat, tulburător de nu eu, îngrijorător de tu, de tu peste tot, mirosul îmbibat până dincolo de suflet, o palmă deasupra cerului de rău, un strop de bun de tu de liniște. Înlocuit din cap până în picioare de roșu și albastru mixate în al meu eu, eul tău în ochii mei, te vedeai prin tot, mă vedeau și ei, prin ochii ochilor tăi reflectați prin oglinda altor ochi.
Palmele tale, te atingeam întrutotul, mă luam în brațe, mă tăvăleam prin tine, pe brațele tale, pe chipul nostru, mă opream și căscam ochii mari și te tot împărțeam, înmulțeam prin alte mâini, îmbătam cu palmele tale ochii mei seară de seară, noapte, vis, zi, da zi-mi, da oprește-te, da hai stai aici, ia un loc te rog, ia un loc în sufletul meu, pe canapeaua din sufrageria cu pereții din sticla străpunsă de verde, de copaci, copăcei, buruieni,trandafir, pietricele, pietroaie, înghețate toate, ia un loc de te-ncălzește, rămăi pentru o clipă, prinde-ți mâna pe mâna mea și stai, doar stai nu zi nimic, nu fă nimic, fă nimic, toată viața. Lasă-mă să te îngheț aici cu mine.
Picat, pierdut în canapea, mă privea fără să scoată vreun sunet, doar mă privirea, ochi mici alungiți, părul săltat pân la Dumnzeu și-o palma mai sus, amețitor, un parfum amețitor mă înmuiase cu totul, și începură să-mi curgă lacrimile, era noapte, iar mâhnit m-am ridicat și-am început să vorbesc singur, să mâ învârt în cerc în jurul canapelei, mă asculta, mâ învârteam și explicam și teoretizam teoria chibritului și repetam aceleași lucruri, dădeam din mână de parcă mare persoană eram, chiar și eu începusem să mă simpatizez așa într-un fel încât începusem să mă cred pe cuvânt și să mă gândesc așa copilăresc cum ar fi fost să iubesc eu.
Mirosul tău mă îmbată, înfloresc odată cu tine ghioceii, cerul atât de aproape, mă cuibăresc ca o pasăre lânga inima ta, iar într-o lumea imensă, legat la ochi te voi găsi, căci atunci când inima lucrează din inimă, n-ai cum să dai greș, chiar și legat la ochi, orb, surd, deștept, prost, n-ai cum să nu mă găsești, oricât m-aș ascunde și oriunde aș fugi.
Eu sunt cel mai mare om, pământul îmi aparține, inima ta îmi aparține, tu și eu îmi aparțin mie și numai mie. De la frunzele ce cad nevoios din copaci, câinii ce latră nestringheriți pe stradă, pisicile ce sunt alergate de către aceștia, florile, parfumurile din toată lumea, chiar și cele cu miros urât, până la Dumnzeu și-o palmă mai sus, toate îmi aparțin, căci eu sunt om și toate sunt ale mele. Iar tu, să nu îndrăznești să-mi calci cuvântul, pentru că e cel mai mare, mai dureros și dulce cuvânt pe care îl vei găsi vreodată prin inima mea, până ce aceasta se va opri.
