dbradacToate cele de prin jur par a fi prăfuite, paharele de gheață ciocnesc liniștea surdă ce o am in inimă, poc pare că mai bate o clipă, iar… poc, mai pleznește un sunet de cristal din camera ce-a veche. Rafturile pare că se strâmtoșesc, pare că o sa cază pe mine, iar plumb ce-l am în picioare, tot mai greu să le ating, să te ating. Depărtează, se duc în sus și mi-e tare greu sa le ajung, fug de mine și parcă e un mare bol ceresc, iar mă pierd în asfințit, iar luna mă pecetluiește, mă prinde de mână și mă duce tot mai jos. ”Coboară-n jos dulce amar ! Coboară-n jos și prinde-mă de mână ! Coboară și trupește-te cu mine, fă din chipul meu chipul tău, fă din oglinda ochilor tăi, chipul meu. Pune mâna ta în părul meu, pune al tau chip pe al meu, iară de mă ridic… privește-mă, adânc, căci ochii mei nu clipesc nimic, și n-ară clipi o viață, n-ar ezita o secundă să te privească, suflarea mea să-ți fie cântec și umbra mea să-ți fie companie, să nu te simți nicicând al nimanui, eu… eu… sunt aici, azi, suflu pentru tine, bate inima pentru tine, și n-aș da nicicând, nicicum, niciunde suflarea mea altui chip pământesc.
Mă plimb printre rafturile de cristal, iară imaginea mea se scurge ușor ușor printe colțurile acestora, mă plimb și iară îmi văd chipul și mă simt scârbit, oare ? Oare să fie asta o viteza diavolească, să-mi prinda chipul pe paharele de cristal ? Oare să fie în zadar să alerg printre aceste rafturi, să mă simt tot mai mic, mai mic, mai nesemnificativ, mai obosit. Am alergat o lume și-am sfârșit aici, uitându-mă spre tavan, lovindu-mă încet de masă… unde stu un pahar de vin roș, cel mai roș vin, cel mai prețios, mai al tău… mai tu. Miros de trandafir roșu… iară beau din paharul vieții și mă îmbăt în a ta culoare, mă dezmăț și iară cad, ochii mi se închid și inima imi bate tot mai tare, de dor, de mine, de scaunul rotund ce n-are spătar, căci nu mai e nevoie, tu ești acolo oricât de amar ar deveni vinul, saracă ar deveni camera… e a noastră, e liniște și cald.
Iară luna coboară, coboară spre noi, o văd prin sticla măiestrită din tavan, ruginită, clasică… din geamul ce coboară apă, sfântă, pură și inocentă, e de cristal, iară raza lunii se prevede un pic prin colțul geamului de gheață, un pic pe chipul meu și pe al tau.
Te privesc în ochi, te privesc de jos… și îmi întind brațul stâng pe coapsa ta, îmi pun mâna ce-a firavă, ce-a dreaptă pe palma ta și pornesc în vals cu tine. Pașii mei sunt mărunți, un pic mai stângaci, dară aștept să învăț să dansez cu tine, să prind mâna ta când mi-e dor să mai dansez un pic, măcar un pic, apoi lasă-mă să mor, cu tine, de bătrânețe, de fericire.
Ceasul sună, tic tac, tic tac, tic tac, iară deodată e liniște, cumplită… totul e înghețat… căci ce poți să te aștepți de la timp ? S-a oprit! Cad, ușor, printre sticlele de cristal, și-mi văd chipul, pe al meu… pe al tău… și iară luna ne încălzește, prin fereastra ruginită, ce-a de sus ! Timpul dezgheață tot, fulgii de zapadă ne prind și ne leagă verighete de cristal.
Sub copacul cel din spate, ce-l pe care-l știi, frunză nu-i mai găsești ! Sub el te-am prins de mână, uitându-ne spre lună, văzându-i reflexia printre crengile goale, iar umbra lor ni se reflecta pe față ; ” de ce suntem fericiți ? ”; și mă prind dulce amar de mâna ta, iară cad pe zăpada rece, curg lacrimi, șuvoaie pe obrajii mei, se scurg râuri și îngheață… de fericire.
Îngheață odată cu mine, cu timpul, cu noi… și nu mai pleca nicicând, oricum te voi găsi oriunde te-ai afla.
Poc Poc, troznesc paharele și mă trezesc pe scaunul fără spătar, la masă, printre paharele de cristal, cu vinul ce-l roș, eu te aștept la masă…
Dulce amar, te privesc pe fereastră, lumini… nu zăresc în departare… în castelul meu de gheață, eu pe tine te aștept. Mor de dor, mă topesc în casă, flori albastre împletesc, stau la foc și mă rog ție, calea spre mine s-o găsești. Sprijin lucruri sfinte de perete, mă doare undeva prin corp, sparg pahare de cristal, doar pe tine să te găsesc. Și mai gust un pic de vin, pentru rău și pentru bine, dulce amar, prinde-mă de mână, și spune-mi ca-i să mă găsești. Eu te-astept până în zori, și-am s-adorm pe canapea, uitându-mă pe fereastră, calea spre casă să ți-o găsești.
Te iubesc dulce amar, de acum și până-n veci.
