…nu te țin de mână, dar te am în suflet

…nu te țin de mână, dar te am în suflet

Era dimineața primei zile din Decemvrie, gerul ce încrestase geamul dormitorului devenise un impediment în a privi contopirea cerului cu a pământului, infernul alb, ce îl așteptam demult. Totul fusese încremenit, nici măcar vântul nu mai mișca crengile sărmanului pom, stavila era plină de țurțuri, formați ca săgețile ce au străpuns piepturile strămoșilor noștri. De altfel acest Decemvrie întodeauna a fost atât de rece ca însăși inima mea, sfâșiată de drama unui amor, mort… Privirea-mi era țintuită pe decorul exterior, deodată, din camera alăturată auzindu-se pianul, răsunând sonata lunii de Beethoven, totul prinzând un fel de contur în sufletul meu… trist de altfel…

Fumând din pachetul de Resagos Primero, trabuc fin, clasic, cu o aromă puternică din cel mai fin tutun, fabricat chiar în Nicaragua, fiind singurul tutun care mă amorțea, simțeam drogul său cum îmi stimuleaza fiecare celulă a creierului, mă delectam cu sunetul pianului. Totul era un drog, înșăși muzica este un drog al minții, ce-mi îngreuna pleoapele spre o transcendență mirifică, căci parfumul tău lipsea…

Îmi mângâiam mustața ușor, în ritm cu acordurile pianului, și gustam otrava ce mi-ai lăsat-o în suflet, adunand ultimele cărămizi din casa ce-am construit-o amândoi, făcându-mi bagajul sentimentelor și tuturor viselor, căci am un nod la cravată ce-mi va servi mai târziu, ca prieten…

Anul 1921, un an epic, perfectionist, în care Chevron își pune amprenta pe fețele maturilor, înșă nu e ca și cum cineva ar fi inventat mustața, ci era mai degrabă o inovație asupra oamenilor stilați, ce aveau croiuri exclusiviste. Eu spre exemplu, am adoptat acest stil în speranța de a nu întâmpina monotonia, cunoscând prea bine acest concept, ceva plictisitor, iară eu nu vroiam să te plictisesc, dar toate astea… cu ce folos…

ULTIMA SCRISOARE

„Nu-mi mai aduc aminte ce a fost înainte de tine, parcă viața mea a început în momentul în care tu mi-ai dat mâna și mi-ai jurat pe sufletul tău că nu o să rămân singur. Nu o să-ți bântui mintea ori trupul, nu m-aș vedea în postura de ați invada libertatea, nu pot… Nu am regret, și nici nu sufăr, iar de crezi că gestul meu este o dovadă de dispreț și de lașitate să știi că nu-i așa, sunt același om puternic căruia i-ai dăruit amorul tău, sunt tot eu, doar că visele-mi sunt distruse, totul este sfărmat, iar inima mea nu o mai pot da altcuiva, ar fi de prisos și mai presus de toate mai bine mă jertfesc ca dovadă a tot, decât să te caut prin alți ochi. Să nu plângi nicicând de mine, pentru că te voi ține de mână chiar și atunci când tu n-o să mă vezi, mă voi aseza la căpătâiul tău în fiecare seară și mă voi ruga să nu suferi de nimic, să găsești acea fericire care te-a făcut să fugi de mine… Să nu vii la mormântul meu, tu să-ți amintești de toate clipele în care ochii meu umpleau hainele de lacrimi și de toate momentele în care mi-ai adus un zâmbet. Tu să mă ții acum de mână, căci în suflet te-am purtat eu și tot te voi purta. ”

Și așa pachetez acest bilet, îl sărut iar ultima lacrimă se lipise de el. Îl așez cu ușurință sub perna de la Heritage Lace, perna ei, căci eu nu aveam una, eram prea ocupat să-i ascult bătăile inimii ce mă cufundau mai adânc în simțământ decât muzica o putea face.

Cu pași mărunți mă îndreptarăm către copacul ce azi nu mai e înflorit, în această zi, el mă așteaptă mai mult decât m-a așteptat oricare altă ființă. Privindu-i crengile îmi tresăreau amintirile, când obijnuiam să respir în doi, la slaba lumină a lunii.

Dezlegând pentru ultima dată nodul cravatei încep a face altul mai neobijnuit la ramura copacului. iar partea de jos o leg gâtului meu, după ce mă urcasem pe scaunul cel alb pe care erau așezați, în dormitor, pantofii mei cei mai prețioși. Ca și ultimele note muzicale de pe portativ, am simțit miros de lumânare, dulcea aromă a sfârșitului, iar cu ultima suflare am răsturnat scaunul… încercând să mai ajung cumva cu mâinile la gât pentru ultima oară, puterile m-au lăsat, și o ceață neagră mi-au cuprins ochii…

 

Partea I .

 

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r