dbradac”Sunt un copil iar cu ale mele piciorușe calc pe asfaltul ce mi se pare uriaș iar când privesc cerul mă simt cât un grăunte. Sunt mic, inocent și nu știu ce înseamnă lucrurile cu adevărat mari. Curiozitatea mea uneori împinge limite, iar oamenii mari îmi spun că nu e bine. Imaginația mea stinge orice urma de mâhnire, supărare sau neajuns. Sunt mic, iar mintea mea e prea mare pentru a fi înțeleasă. Sunt mic și totuși îmi doresc să fiu mare, să nu mai greșesc, oamenii mari nu fac greșeli, ele sunt defectele oamenilor mici.
Sunt un copil ce abia așteaptă să vadă emoțiile mamei și teoriile tatălui despre viață. Abia aștept să fiu învățat de a mea mamă cum să iubesc și de al meu tată cum să construiesc visele. Iar când mama mă ține în brațe până adorm, nu-mi mai e frică de nimic, parcă și întunericul are părțile lui bune.
Sunt un copil ce pășește vara pe asfaltul fierbinte iar iarna pe gheața cu un ghiozdan plin de caiete, ca să ajung cineva mare, să cresc, să fiu om. Mă străduiesc dimineața să mă trezesc odată cu oamenii mari, căci școala nu așteaptă pe nimeni. Iar multitudinea de lucruri noi, pe care le învăț zi de zi, mă obosește, mă simt frânt dar parcă abia aștept următoarea zi, să-mi văd părinții, prietenii și colegii, nu pot dormi când știu că nu am terminat tot ce mi-am propus.
Uneori sunt lăsat acasă, mami și tati îmi spun că merg undeva unde sunt doar oameni mari. Mă așez pe canapea și aprind televizorul. Simt niște fiori greu de explicat, simt singurătatea, gust nefericirea. Privesc spre hol și văd întunericul morbid, ce parcă se extinde spre mine, e așa urât. Lacrimile îmi curg pe mână și televizorul nu are nicio noima, nu simt căldura mamei și nici mângâierea tatălui, sunt așa singur. De sub ochii mei roșii privesc cum ceasul parcă a înghețat. Mă îndrept spre frigider să-mi iau ceva bun și uit ușa acestuia deschisa. Adorm în supărare pe canapeaua strâmtă și frigul parcă mi-a străpuns măduva oaselor. Țipetele mamei mă trezesc brusc din somn, o privesc, ea mă ceartă căci am greșit și parcă aș vrea să mă înțeleagă că sunt mic și greșesc, poate mai are un pic de răbdare cu mine să cresc om mare, căci oamenii mari nu fac greșeli.”
Sunt un copil pentru că simt dorul de mamă altfel, sunt mic căci mie dor de tată, mie dor să mă prindă de mânuțe și să mă simt protejat, mă apasă gândul că au trecut anii și bradul l-am împodobit singur, mâncarea a fost cumpărată iar dorul a fost alinat de durere.
