Ești doar un trandafir ce răsărește într-o grămadă de beldie iar grămada de beldie la rândul ei cucerește prin diferite nuanțe și mirosuri. Ești un unic speciemen încât Cel de Sus e sătul să-ți înțeleagă toanele. Atât de unic încât nici măcar tu nu te poți completa, nu știi care-ți sunt dorințele ori viziunile, ce te mulțumește ori ce-ți displace.
Ai momente când ești complet cu tine iar alte dăți când te privești în oglindă nici tu nu te recunoști. Nici măcar tu cel care consideri că ai mereu dreptate și ești fără de greșeală, nu te poți completa, niciodată nu vei fii mulțumit însuși cu persoana ta.
Vei pleca departe, te vei izbi de nori și de valuri în căutarea cuiva care să te completeze și mereu când găsești eșuezi, și tot cauți, întreaga ta viață ai căutat și nu ai găsit nimic, ai rămas singur, un bătrân cu pielea zbârcită singur, uitat de tot ce-i frumos.
Iar într-o seară când răcoarea nopții îți va pătrunde în piele, în acea seară când vei privii cerul înstelat iar lacrimile reci de pe obrajii tăi vor reflecta lumina lunii, vei realiza că tu nu ai permis să fii completat, îți vei da seama că de fiecare dată când te-ai privit în oglindă n-ai fost mulțumit…niciodată.
Până și oglinda te urăște, căci te arată urât și ție nu ți-a plăcut niciodată să te vezi urât, ai mascat urâțenia ta întodeauna pentru a fii mulțumit și încrezător în ceea ce vedeai. Ai fost un urât căci sufletul tău nu a vrut să te vadă, te-ai displăcut, te-ai mințit și te-ai înșelat. Cum putea să te iubească cineva când tu singur fugeai de tine, cum puteai să fii înțeles de cineva când nici tu nu te înțelegeai…
Ești un urât, ce ești unic prin urâțenia ta, nici oglinda nu te-a completat vreodată și nici vreo ființă. Ești unic și fiecare ființă este unică.
