Pereții camerei sunt închiși, presimt că mi-am ratat alarma, iar eu am rămas blocat aici, în acest conac confuz plin de regrete și sentimente încercând să-mi dau seama cum m-aș putea elibera din lanțul propriilor gânduri.
De câte ori încerc să pășesc în această cameră de tot atâtea ori încerc să fug de aici, simt cum pereții îmi constrâng conștiința, mă simt blocat privind la mine în oglinda de lângă pat, de parcă e cineva după umărul meu ce încearcă să mă blocheze aici, iar când privesc, nu este nimic, decât eu, cel din oglindă, de care sunt stupid de speriat.
Am tot construit această cameră pentru a-mi oferii siguranță însă m-am blocat privind în ea, pentru că nici măcar geamurile nu sunt adevărate, totul fiind confecționat din cele mai dure metale, dar ai intrat tu și cât aș fii făcut această cameră mai sigură cu atât a fost mai vulnerabilă la intrarea ta. Nu mai vreau să văd cum îmi tot scrii pe pereții lăcașului meu salvator, iar eu să privesc neputincios la tine, cu lacrimi în ochi, pentru că problema mea nu este dată de tine, problema e că vei pleca și mă vei bloca aici cu toate cuvintele ce mi le-ai scris pretutindeni, cu toate desenele mele și cele mai temute stări își vor face prezența atunci când voi rămâne cu mine.
Ai plecat și mai lăsat singur în camera mea salvatoare iar ambiția mea a fost să-ți șterg toată truda de a-mi însemna mintea și oricât aș fii încercat să șterg ceva tot apărea, mă tot chinuiam să găsesc soluții, pentru că asta nu poate fii real, nu îmi pot explica cum ai putut în propria-mi cameră să scrii și să pictezi iar eu tot ce aș încerca să nu pot șterge nimic. M-am așezat în colțul patului și priveam cu cuvintele parcă tot devin mai mari, mai clare și mai tăioase în mintea mea, am bătut cu pumnii în pereți să dispară munca ta, am aruncat cu inflamabile să ard odată cu această cameră însă cu cât aș fi încercat mai tare să șterg ceva cu atât deveneau mai clare.
Realizez că m-am blocat singur în propria conștiință, mi-am blocat toate ușile gândurilor ca nimeni să nu poată pătrunde aici. Am încercat să aduc lumină să mai pot citi încă odată tot ce a fost tapetat pe pereții minții mele de cei care au venit dar au plecat, m-am gândit că poate de aș incendia această cameră va arde din temelii iar eu o voi putea lua de la capat însă am rămas blocat aici. Mi-am consumat orice metodă de a mă elibera, iar gândul că voi rămâne singur într-un colț în aceast loc este sfâșietor.
Bate cât poți în această ușă, eu voi asculta fiecare zgomot și voi aștepta să mă eliberezi. Mă voi pregăti să repictez toate cuvintele scrise pe scaune, ușă și pereți, pentru că eu nu repar lucruri, doar le camuflez în ceea ce mi-am dorit să fie, dar nu a fost.
