Fiecare început de relație are și un sfârșit, ori mai devreme, ori când moartea îi va despărți…

Și începutul e cel mai frumos, acea sclipire a patru ochi, bătăile inimii ce stă să iasă din piept, atingerile cu păr zburlit, lipirea a două buze uscate, un început de drum ce pare a fi lung, presărat cu sentimente. Două suflete și două inimi ce bat neîncetat, sute de goluri în stomac, mii de momente când te comporți prostește. Și ție frică, tare îți mai spune mintea să fugi și să o lași baltă, că vei suferi, te macină gândul ”ce va urma după?”, după ce va pleca, dupa ce nu va mai fi în viața ta. Tare îți mai place să fugi în lume să fiți amandoi să descoperi jumătatea ta, să înveți despre ea, să știi ce-i place, să te bucuri de zeci de ori mai mult atunci când o faci sa zâmbească. Și parcă nu-ți pasă de nimic, îți aliniezi viitorul cum se aliniază soarele cu luna, vezi viitorul cu acea persoană ținându-te de mână, ștergandu-ți lacrimile și privindu-i ochii. Tare ție greu să-ți împaci inima atunci când nu-i lângă tine, tare ție greu când îți vezi jumătatea ta de inimă fericită datorită altora, și greu ție să accepți faptul că ”poate” altcineva ți-o va face să zâmbească…și încerci mai mult…mai mult…mai mult și parcă niciodată nu-i deajuns…

Și mai e și timpul și circumstanțele astea care vă despart mereu…
Mai sunt și părinți neînțelegători care vă vor departe unul de celălalt, mai e și lume rea, lume buna…

Ai avut un vis, dar vă jurați ca niciodată distanța nu vă va rupe în două, și vă țineți de mâini cu ochii mânjiți de lacrimi sărate ce cad pe pământul rupt de soare, vă promiteți că nimeni nu va înlocui locul în inima fiecaruia.

Și îți aduci aminte o vorbă auzită de la mama ”niciodată nu privii în urmă”, dar cum să nu privești când acel trecut face parte din viața ta și mai grav de atât aduți aminte că atunci chiar ai simțit ceva…

Trecutul, prezentul și viitorul te definesc, nu poți scăpa de ele.

 

Și anii trec, voi creșteți, învățați unul de la celălalt, vă învățați, întelegeți și iubiți, și oricum fiecare om are o limită, dar când iubeși cu adevărat mereu te înșeli în privința acelei limite.

 

Și te întorci acasă acolo unde ție inima, cu speranța ca nimic nu s-a schimbat și că totul e exact așa cum a fost…

 

 

 

 

 

 

Dar dezamăgirea te copleșește, îți impui un zâmbet pe buze fals că totul e ca înainte dar defapt mintea ta știe că totul s-a schimbat, nimic nu mai e la fel.

Inima îți spune ”rămâi ca eu aici bat” și tu îi impui că nu e bine, ceva nu e în regula.

 

Și pleci, și iar te întorci, și iar pleci, și iar te întorci…pentru ca nu te simți pregătit, parcă ai simți ceva dar nu prea…Parcă rău ție cu iubirea ta, dar și mai rău e fără ea…

 

 

 

Plângi, cazi, te ridici și te privești în oglindă și te minți ”controlează-te, că nu iubești” și când cazi destul de rău îți aminteși de Cel de Sus și începi să-i pui întrebări ”de ce?” !!!

 

Și ești de neînțeles, parcă nimeni nu te înțelege, nimic nu îți merge, ești numai în rateuri, și cazi tot cazi și trăiești doar atunci când e lângă tine.

 

Simți oxigenul cum îți intră în plămâni doar atunci când respiră lângă tine și te ucide gândul că se va ridica iar și va pleca…

 

Și parcă ai vrea și tu o dragoste nebună ca prin filme, ai vrea o iubire a dracu de interzisă, dar nu prea, parcă nu te cataloghezi în niciuna din categoriile astea și așa te depărtezi de lume și începi să urăști toate ființele ce respiră, îți plângi de milă, dar parcă n-ai vrea mila jumătății tale, în niciun caz.

 

Și până la urmă alegi să ai inima goală, patul gol, casa goală…pleci

 

 

 

Ăsta sună a sfârșit da nu prea…

 

 

 

Și se întoarce…și de data asta înarmați cu un bagaj de amintiri, sentimente și vise plecați la drum, vă susțineți și cel mai important încercați, vă obosiți mințile, mâinile, și inima pentru a fi mai buni, mai înțelegatori, mai iubitori…

 

Dacă asta nu-i dragoste adevărată atunci nu știu ce dracu ar putea fi…Mai puțin săx și mai multă înțelegere, cheia unui succes pe viață !