Mihail. Partea II

Mihail. Partea II

Primisei o scrisoare la câteva zile după întâlnirea cu domnul D și cu o curiozitate ieșită din comun vrusei să o deschid, însă mama mi-o smulsese aprig din mâini și cu băgare de seamă îmi spuse că nu-s pregătită să primesc scrisori de la oameni. Am alergat în cameră cu repeziciune, iar dezolant vărsam lacrimi pe peretele de la fereastră, sperând că această ființă ce mi-a dat viața nu va pune piedică inimii mele.

L-am simțit pe domnul D, l-am simțit până în măduva oaselor… fricile și toate temerile sale îmi zguduiau ființa în acea seară, dar mai presus de toate inima mea se frânse lângă a lui, tremuram toată numai când mă privea. Eram o pradă, mă dezbrăcase de toate cele omenești, un animal ce își trăgea ultimele suflări în vizorul unei arme fatale. Preț de ore bune aceste sentimente nu mai încăpeau în sufletul meu, aveam să țip de fericire, căci am aflat ce-i dragostea. Lângă pieptul său am cunoscut viața și în ochii lui părea că timpul e oprit, săraca de mine, atât de vulnerabilă și de naivă… L-am așteptat să vie… am gătit din cele mai alese bucate pentru el, însă pare că totul a fost în zadar, mi-a trimis doar o scrisoare. Poate are pe altcineva, poate era doar pierdut și eu am fost doar cineva lăsat acolo în drumul sorții sale spre al îndruma, dar poate… Dacă simte la fel ca și mine ?… Of, Dumnezeul meu… câte închipuiri își poate face inima mea în zadar, căci o sa rămân dezamăgită de mi-o fi scris un „ Mulțumesc ”… dar dacă tot ce gândesc se va materializa, dacă m-a cerut în căsătorie cu acea scrisoare și voiește să merg la el… of că tare-s proastă… mă doare capu la câte m-am gândit așa repede.

Mi-am luat inima în dinți și am mers la mama spre a-mi înmâna scrisoarea, o voi citii în fața acesteia numai să-mi încheie toate viziunile astea care mă sperie.

– Mamă… știi că nicicum nu ți-am călcat cuvântul, iar până și strada noastră mie străină, însă eu pe tine te-aș ruga să-mi înmânezi scrisoarea primita de la domnul D, căci… Mamă ! mă doare inima că nu știu ce se află acolo și toate cele se învârt în capul meu.

– Fata mea, oamenii sunt toți o apă și un pământ, nu poți avea încredere în ei, mai bine las așa, o bag pe foc și îți trece în zilele ce urmează.

– Nu am încredere în el… pune mâna mamă la inima mea să simți cum bate, e adevărat… nu am nevoie de dovezi și nici de serenade la poartă, căci ce folos au toate acestea dacă nu m-ar iubi…

– Of fata mea, că naivă și proastă mai ești, ai să dai seamă. Na hârtia asta ! Fă ce vrei cu ea, însă de o fi cum zic eu, nici la moartea mea să nu vii, că mi-ai călcat pe cuvânt !

– N-aș vrea să te rănesc niciodată mamă, te iubesc și te respect, însă trebuie să-mi ascult inima, așa cum și tu ai ascultat-o la timpul tău.

Am prins scrisoarea și tot simțul pe care l-a amprentat D cu inima, veni prin vene până în adâncul ființei mele. Îmi tremurau mâinile și parcă n-aș fi vrut să-l desfac și tot așa preț de câteva minute eram picată în gânduri.

Cu atenție citesc rândurile scrise de domnul D, iar inima înflorii ca mugurii copacilor primăvara, avea să mă mărit, însă totul părea ca un vis, m-am așezat ușor pe pat, calmă, spre a mai citi odată mesajul, poate printr-o viziune am citit totul pe dos, câtă derutare.

După toate cele citite voiesc să fug la domnul D, însă cum aș putea să fac asta, unde oare o să mă întorc eu dacă vorbele mamei se adeveresc. Aceasta mă va urî și nu va voii să vorbească cu mine în veci de va fi cum spune dânsa. Blesteme ! ce pot face ? săraca de mine… încotro ? Mie frică și de umbra mea, unde vreau eu sa merg ? Sunt nebuna de legat, poate ar trebui să o rog pe mămuca să prindă frânghia cea mai groasă și să mă priponească de pat… să nu fac vreo prostie. Dar pană la urma ce înseamnă viața ? De ce să mor cu frica în sân când ar trebui să-mi urmez destinul, să fug cu el în lume și toată să fie a noastră, of și ce copii frumoși om avea, să-i cresc mari și să am grijă de ei ca de ochii din cap. Blesteme ! Iară deviez… în loc să fac ceva, eu murmur aici basme făcând… nimic și așa ar să treacă viața pe lângă mine și eu pe lângă ea. Doamne ! dar la bătrânețe, ce o sa fac ? Dacă moare el mai repede ca mine, pentru ca așa spune mama, după ? Eu ce o să fac ? Doamne dar să știi că eu nu rezist, ori ne iei pe amândoi, ori… ori pe amândoi, că nu mă pot decide acum. Gata ! Mă duc să-i dau vestea mamei.

Repezită de fel, să dărâm și ușa dintre odăi, îi spun cu glas răspicat mamei :

– Mă mărit !

– Au fata mea, dar ce bucurie aduci tu aici în casă, hai să-ți arate mama poarta pe care o sa ieși odată, nu și a doua oară !

Mă prinsei de ce voia să zică cu asta, dar am lăsat-o așa. Am mers repede în pod de mi-am coborât hainele de bune și le-am pus repede într-o traistă să plec până nu se lasă seară.

Cu lacrimi în ochi i-am pupat mâna mamei și cu pași repezi m-am îndreptat spre domnul D, ce locuia la câțiva kilometrii, în alt sat. Acolo ajunsă, văd o casă pe un deal cu un brad voluminos în fața acesteia, iar în spate o pădure cu și mai mulți brazi. Poveste, totul era o poveste așa frumoasă, de-aș fi fost pictor, m-aș fi pictat aici în fața casei, căci îmi amintește de copilărie, cum eram de mică și nu exista loc în sălbăticie pe care să nu-l cunosc.

Oare va fii fericit domnul D să mă vadă aici ?

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r