Mihail. Partea III

Mihail. Partea III

Trecură două zile de când nu primisem niciun semn de la L.N, mă tot primblam pe cărările din fundul curții fără niciun folos, toate parcă înghețase iar ticăitul ceasului din peretele dormitorului îmi apăsa pe conștiință sară de sară, căci poate aceasta, n-ar dori un om ca mine, ce ia trimis doar o scrisoare, poate voiește un om prea mare, bogat și bine închegat.

Mă dusei să mă așăz pe pat să contemplez asupra celor întâmplate în acea sară, câte dorințe și pasiuni au putut suporta acest umil suflet, câte taine mi-au trecut prin colțișoarele inimii mele. Durere și regret, atât îmi trece prin retina. Zăbovind pentru câteva minute, auz niște pași apropiindu-se de ușa din față iar spăriat mă arunc din pat să o încui… niciodată nu știi cu cine te poți trezii la ușă în vremuri grele ca astea. Trăgând repede zăvorul auz un glas subțire ce venea de afară „nu te speria ! sunt eu”, atunci o fost marea bătălie în inima mea, pentru câteva secunde aveam să cred că nu mai trăiesc, ori am viziuni, auziuni… M-am rugat Domnului să nu ma ia așa repede, căci crezui că-i moartea și mi-o venit sorocul. Însă nu. Părea să fie L.N.J, deschizăi ușa repede și-mi păru că toate planetele, stele și universurile se aliniară să-mi crească tensiunea în acea sară.

Un pardesiu maron voluminos, cu o cămașă albă de mătase și niște pantofiori de culoarea negru prăfuiți mi-au furat ochii, am sărutat-o de îndată pe cel ruj roș ce-mi ardea în privire, ardeam… Mă sufocam cu iubire, îmi venea să mă scurg ca untul în bucate, să mă tăvălesc la vale de bucurie, îmi topise inima și ochii. Aș fi fost un pervers să-i zic în fața că o vreau cu toată ardoarea, însă nu ajunsesem bine în casă căci mi-am rupt cămeșa după mine și-am trântit-o în pat, râvneam să o iubesc, simțam că nu mai rezist o secundă pân nu mă săruta tare. Pasion, pure passion, ce simțam pentru aceasta, transpirasem tot iar pân și ochii aruncau șuvoaie de lacrimi căci puteam să mor în acel moment, numai să mor lângă aceasta.

Era noapte…

– Nu știu cum să-ți explic fată… că mi-ai rupt inima în două aceste zile pân ai venit, m-am tot gândit că nu te lasă mumuca ta, dar vezi tu, nimeni nu poate ține departe două inimi care bat la fel. Nimeni !

– Domnul D, accept să mă căsătoresc cu tine… Nu știi tu cât am suferit două zile, căci încercam să dorm însă gândul tău era în gândul meu, te certam în minte să mă lași să dorm că nu rezist, iar tu îmi cântai. Am crezut că sunt nebună.

–  Nu fii prostuță femeie ! Inimile crează conexiuni, se contopesc și nimeni nu le poate separa vreodată, nici măcar noi ! Iubirea schimbă tot, te poate face fericit pân în al nouălea cer și o palmă mai sus, ori te poate îngropa de viu. Însă ție să nu-ți fie teamă de nimic, uite, te sărut pe frunte să știi că te iubesc, iar tu draga mea, să dai cu samă, să te iubești și pe tine, nu numai pe mine.

Observasem că aceasta adormise, nu crez că apucase să auză tot, însă om avea noi timp să le punem toate cap la cap.

Zilele treceau, iar eu atent urmăream cum ea schimbase tot în viața mea, începând cu scrisurile mele ce le-a așezat în funcție de dată, pân la lemnele din curte ce le pune-se ca hainele în dulap. Mă spăla în fiecare seară în cap și avea grijă să nu-mi intre săpun în ochi, îmi pregătea hainele de culcare și barba mi-o așeza dis-de-dimineața, înainte să pleca la muncă. Era dragoste, parcă rupea bucăți din inima ei și le punea prin toate lucrurile de prin casă, iar mâncarea chiar de era proastă uneori, cu un zâmbet de-al ei, nu mai simțam nici gust, părea că vrăjește totul cu farmecul ei. Nu puteam fi supărat pe ea nicicum, chiar de uneori căutam „acul în carul cu fân”, voiam și eu să mă contrazic măcar odată, dar nu, că umpluse ea cu dragoste toate cele. O iubeam, mai ceva ca pe Dumnezăul meu.

Într-o zi, mă dusei la o vecină croitoreasă să-i zic că vreau să-i facă iubitei mele, de ziua ei, un corset alb strâmt, căci îmi zisese ea de multe ori că și-ar dori o astfel de piesă în dulapul ei. Vecina mea, care nu era tocmai vecină, frumoasă foc, aveam ochi pentru ea încă de prin copilărie, era cu modă, cu haine, știa să pună punctul pe i. Ajuns acolo aceasta cotroboie prin dulape să găsească corset, să-mi arate ce model aș vrea. Eu nepriceput îi spusei să-și pună ea unul să văz așa cum ar veni… însă aceasta aruncă cârpele de pe ea și rămase așa cum a lăsat-o Dumnezău… eu… am rămas blocat în fața acestei isprave, căci simțam cum diavolul îmi ispitește slăbiciunile omenești și mă gândii să-i zic :

– Știi… nu știu dacă o fi potrivit în acest moment al zilei, pe frigul de afar să fii așa goală, să nu răcești.

– Hai D, ce n-ai mai văzut o femeie dezbracată? Până la urmă voiesc să mă schimb, tu până la urmă ce te holbezi ?

– Iertare ! Mă întorc cu spatele.

Stând cu spatele la aceasta o simt cum se aproprie de chipul meu și strâng tare din dinți să nu cumva să vie la mine. Ea pusese mâinile pe corpul meu iar cu o voce subțire și ușoară îmi șoptește cuvinte demonice la ureche, ce-mi scoate la iveala latura mea sălbatecă. Strâng din ochi și îi zic :

– Femeie ! Tu ești malefică, voiesc să plec de îndată, lasă-l dracului de corset, pân la urmă merge și o floare. Eu nu gândesc să-mi înșăl femeia care mi-a dăruit inima, sufletul și toată existența ei.

Și plecat am fost…

Ajuns acasă nu i-am spus inimii mele ce pregătea de zor mâncare tot momentul de dinainte, că nu avea rost să mai spun prostii care nu se întâmplase, eu mă simt curat.

A doua zi, mare mi-a fost mirarea când intrasem pe ușă și o văz pe croitoreasă în casă la mine, iar pe iubita mea stând pe un scaun, ștergându-și lacrimi. Muirea aia malefică, că nici bine nu intrasem, a și plecat. Mă așăz pe pat și o întreb pe L.N :

– Da ce s-o întâmplat, femeie ?

Aceasta se mișcă de parcă stă să cază pe podea și se așază pe pat, îmi ia mâna și mi-o săruta, iar mai apoi mă pupă pe frunte.

– D… vreau să-ți spun că te iubesc și mereu o voi face, însă îți las timp să te gândești dacă ai vrea să mă iei de nevastă sau nu. Mi-ai rănit inima și toată dragostea mea, însă eu te iert. Te rog să nu mă întrebi nimic și să mă lași ca pe mine câteva zile, merg la mămuca, mie dor de ea.

Am fost mirat cu toate cele auzite însă nu puteam să dau samă ce vorbe scoate ea pe gură, de unde și până unde am rănit eu. Începuse să-și împacheteze câteva țoale și a ieșit de îndată pe ușă, nu știu cum Dumnezău am rămas așa înghețat, că n-am putut să zic o vorbă, nici stai, nici pleacă. Am rămas aici în pat gândindu-mă că poate chiar am făcut ceva… dar stai… desfrânata aia de croitoreasă pare s-o fi zis vreo prostie…

Ce să fac?  Cum să fac ? Unde să mă duc ? Durere….

Știu sigur că ceva i-o zis, n-are cum să mă iubească până azi iar cum vin acasă să plece cu lacrimi în ochi la baba aia. Dacă aș merge la croitoreasă să întreb, ar însemna că cer socoteală și că planurile ei au dat roade. Nu ! Merg mâne să-mi aduc jumătatea mea acasă, să vie aici, căci eu îs om credincios și n-aș pleda nicicând la o femeie de moravuri ușoare.

 

TOP
y

Emet nisl suscipit adipiscing bibendum. Amet cursus sit amet dictum. Vel risus commodo viverra maecenas.

r